Serge Moscovici

Date biografice - de formaţie psiholog, Serge Moscovici este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate personalităţi academice europene originară din România (Buschini, Kalampalikis, pp. XI-XII).

Pe numele de botez Şrul Herş Moscovici, el s-a născut la 14 iunie 1925 la Brăila, în familia unui comerciant agricol evreu. Copilăria, în afara unei scurte perioade la Câmpulung Moldovenesc, şi-a petrecut-o în regiunea Dunării de Jos, o zonă cu o importantă comunitate evreiască, la Brăila, dar şi la Galaţi sau Cahul, oraşe în care a urmat clasele primare, înainte de a merge la Bucureşti pentru a urma liceul (Neculau, p. 12). Din cauza faptului că era evreu a suferit persecuţiile extremei drepte româneşti în anii 1938 – 1941, fiind eliminat dintr-un liceu industrial de construcţii pe criterii rasiale (Betea, p. 15), astfel că nu a reuşit să îşi dea bacalaureatul decât în 1945, la liceul „Cultura”, care aparţinea comunităţii evreieşti. De altfel, a simţit din plin represiunea anti-evreiască a acelor ani, „cei trei-patru ani de muncă forţată, tulburări politice, guvernare legionară, […], războiul” (Neculau, p. 52), aşa cum el însuşi mărturiseşte. Povestirea sa autobiografică, Cronica anilor risipiţi, reprezintă o mărturie documentară comparabilă cu Jurnalul lui Mihail Sebastian în ceea ce priveşte descrierea climatului social şi a realităţilor politice care au marcat ascensiunea la putere în România a curentelor de extremă dreaptă, din perspectiva unui om care a trăit direct aceste evenimente.

Perioada dintre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi plecare în exil a fost una de clarificări pentru el, de asemenea plină şi de evenimente biografice semnificative. După absolvirea liceului s-a angajat ca sudor la uzinele metalurgice „Malaxa” şi s-a înscris la cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere din Bucureşti. A frecventat doar un an cursurile acestei facultăţi (1945), urmând apoi, tot un an, cursurile Institutului de Construcţii din capitală (1945-1946) şi ale Facultăţii de Drept din Iaşi (1947) (Manolescu, p. 510). În acelaşi timp însă, alături de mai mulţi prieteni a încercat să fondeze o revistă de avangardă (Da, Generaţia 944), care a fost interzisă aproape imediat de către noua cenzură, se pare din cauza unui articol acuzator apărut în publicaţia oficială a PCR, „Scânteia”, şi semnat de Silviu Brucan (Betea, p. 17). Acesta nu a fost decât un episod exponenţial pentru atmosfera care fusese instaurată în ţară de către noua putere comunistă, atmosferă care a cântărit decisiv în decizia sa de a emigra (Neculau, p. 19).

După o primă încercare eşuată de a părăsi România, în urma căreia a fost implicat la Timişoara într-un proces pentru încercare de trecere frauduloasă a frontierei, reuşeşte în cele din urmă să plece din ţară, în 1947, printr-o filieră care se ocupa de emigrarea evreilor. Urmând un periplu prin Ungaria, Austria şi Italia ajunge în cele din urmă la Paris, în ianuarie 1948, acolo unde se stabileşte. Vreme de un an şi jumătate îşi câştigă existenţa ca muncitor în diverse locuri, lucrând, printre altele, la un atelier de confecţii şi la un depozit de încălţăminte, cu gândul însă de a face studii superioare, optând în cele din urmă pentru psihologie (Neculau, pp. 75-76). Admis la Sorbona în 1948 şi licenţiat un an mai târziu, obţine în 1950 şi diploma Institutului de psihologie, pentru ca în 1960 să devină doctor în litere tot la Sorbona, cu o teză despre reprezentarea psihanalizei: La psychanalyse: son image et son public.

Acestea sunt reperele de început ale unei biografii care va cunoaşte în anii următori o dezvoltare centrată pe cercetarea academică şi pe o serie de iniţiative legate în mare parte de preocupările sale intelectuale. Ca detalii suplimentare, în plan personal de această dată, putem adăuga faptul că s-a căsătorit în anul 1955 cu Marie Bromberg, psihanalist la rândul său, şi este tatăl lui Pierre Moscovici, un cunoscut politican socialist francez.

Preocupări academice şi carieră profesională
Anvergura academică a profesorului Moscovici face necesare câteva precizări separate legate de cariera sa profesională. Propriu-zis, despre aceasta se poate vorbi abia după plecarea din ţară şi stabilirea în Franţa, însă rădăcinile ei pot fi găsite în trecutul său din România (Bonnes, pp. 9-16). Aşa cum el însuşi arată, există o legătură directă între experienţele trăite în ţară şi evoluţia sa intelectuală ulterioară, fie că a fost vorba de persecuţiile antisemite la care a fost supus sau de conştientizarea ideologiei goale de conţinut a comunismului (Neculau, pp. 60-63), care s-au reflectat în preocupările sale din zona influenţei minorităţilor sau în studiul comportamentului maselor. Încadrate ariei tematice a psihologiei sociale, domeniu în care este considerat un deschizător de drumuri, aceste arii de cercetare au constituit principalele lui domenii de interes şi punctele în jurul cărora a funcţionat ca cercetător, profesor sau expert angajat (Moscovici, Epoca Maselor, pp. 5-8).

Lista completă cu afilierile sale academice, instituţionale şi cu distincţiile primite de-a lungul timpului pentru munca sa este una foarte bogată şi poate fi găsită la adresa http://www.serge-moscovici.fr/curriculum.html. Deşi activitatea lui nu s-a rezumat la cercetare şi la catedra universitară, putem spune totuşi că aceste două direcţii reprezintă pilonii carierei sale. Pentru a ilustra succint parcursul său profesional putem să spunem că a fost cercetător al CNRS (Centre national de la recherche scientifique – din 1955), profesor la Şcoala Politehnică din Paris (1969-1978) şi la Universitatea Paris VII (1972-1980), preşedinte al Asociaţiei Europene (1963) şi director al Laboratorului European (1976) de Psihologie Socială. De asemenea, a lucrat pentru Ministerul Muncii din Franţa, mai întâi ca responsabil al programelor de reconversie industrială (1955) şi apoi ca şef al serviciului de psihologie socială la Centrul de Studii şi Cercetări Politehnice din cadrul aceluiaşi minister. Profesor asociat la numeroase universităţii din Europa şi Statele Unite, el s-a consacrat în ultima parte a carierei efortului de a schiţa noi direcţii de cercetare şi zone geografice de observaţie pentru psihologia socială.

O altă latură a preocupărilor sale, care l-a şi apropiat de mediul politic francez, a fost natura, privită însă din perspectivă etnologică şi epistemologică. Astfel, ideile expuse în lucrarea Essai sur l’histoire humaine de la nature (1968) au atras o serie de susţinători în direcţia proiectului său de a crea la Universitatea Paris VII o facultate dedicată acestor subiecte. În fermentul creat de această dezbatere, Moscovici a participat la crearea mişcării ecologiste franceze, intrând chiar şi în cursa pentru primăria Parisului. Dar, „conştient de faptul că nu puteam să fac simultan şi politică, şi ştiinţă” (Neculau, pp. 126-127), el a rămas în mediul de cercetare academic, care îl atrăsese dintotdeauna, spre deosebire de politică, acolo unde s-a implicat doar contextual şi la un nivel restrâns.

Activitate politică în ţară
După cum se observă şi din evoluţia sa biografică, Serge Moscovici este receptat, pe bună dreptate, ca un intelectual universitar. Această evoluţie prezintă însă şi câteva episoade politice care, deşi nu schimbă cu nimic receptarea sa firească, fac parte dintr-o diversitate biografică proprie şi, aşa cum am văzut, constituie episoade preliminare ale conturării personalităţii şi preocupărilor sale. De altfel, caracterul episodic şi preliminar reprezintă urmarea firească a unor aspiraţii personale care mergeau în altă direcţie decât politica, şi se reflectă direct în ceea ce au însemnat de fapt „activităţile politice” ale lui Serge Moscovici: comunismul şi sionismul, amândouă periculoase din perspectiva puterii politice sub care a acţionat. Generate mai ales de contextul socio-politic în care a crescut şi s-a maturizat, acestea derivă în mare măsură din statutul său de minoritar evreu într-un stat în care problematica evreiască se afla în centrul vieţii sociale şi politice.

Mai întâi, în 1940, se angajează ca militant al Partidului Comunist, ilegal la vremea respectivă, fiind recrutat ca membru al unei celule restrânse care acţiona în Bucureşti. Curând însă după ce comuniştii au ajuns la putere, Moscovici a realizat discrepanţa între discursul acestora şi realităţile pe care începeau să le pună în practică („conducători şi generali prosperi – muncitori săraci, flămânzi”). Conştientizând că nu şi-ar fi putut împlini aspiraţiile într-un astfel de mediu, el a renunţat definitiv la adeziunea comunistă (Neculau, p. 73). În lipsa unor perspective clare pe moment, s-a alăturat eforturilor sioniste privind emigrarea în Palestina, fiind implicat în organizarea unor reţele care să îi ajute pe evrei să iasă din România, postură din care este arestat şi se decide să plece definitiv din ţară. Odată ajuns în Franţa se consacră parcursului academic, politica militantă ieşind din aria preocupărilor sale. Mediul politic rămâne astfel doar un subiect de cercetare pentru el, în special din perspectiva reprezentărilor sociale şi a influenţei psihologiei colective asupra evoluţiilor politice. În aceste condiţii, România se transformă într-un spaţiu al amintirilor pentru el, nu întotdeauna plăcute, dar determinant formatoare.

Activitate publicistică
Cu o carieră academică atât de bogată, lista publicaţiilor profesorului Moscovici nu putea fi decât pe măsură. Aceasta se poate găsi în forma sa completă la adresa http://www.serge-moscovici.fr/bio.html. În ea se reflectă principalele preocupări ştiinţifice ale autorului, care pot fi grupate în patru mari categorii: psihologie socială, psihologie aplicată, ecologie politică şi istorie a ştiinţelor. Din punct de vedere al relaţiilor autorului cu România însă, importante sunt în primul rând doar câteva lucrări cu caracter memorialistic şi traducerile lucrărilor sale în limba română. Astfel, cele mai importante volume care pot fi menţionate în acest sens sunt Cronica anilor risipiţi, apărută la Iaşi în 1999, şi volumul de dialoguri cu Adrian Nicolau, apărut în acelaşi oraş trei ani mai târziu.

Bibliografie
Lucrări

BETEA, Lavinia, Bărbaţi şi femei: întâlniri cu Serge Moscovici, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2007.
BONNES, Mirilia, Moscovici: La Vita, il Percorso Intellettuale, i Temi, le Opere, Milano: Franco Angeli, 1999.
BUSCHINI, Fabrice, KALAMPALIKIS, Nikos, (eds.), Penser la vie, le social, la nature. Mélanges en l'honneur de Serge Moscovici, Paris, Editions de la Maison des sciences de l'homme, 2001.
MOSCOVICI,Serge, Epoca maselor, traducere de Diana Morăraşu şi Maria Mariana Mardare, Institutul European, Iaşi, 2001.
MOSCOVICI, Serge, în dialog cu Adrian NECULAU, Urmele timpului: iluzii româneşti, confirmări europene, traducere de Lidia Ciocoiu, Polirom, Iaşi, 2002.

Instrumente de lucru

MANOLESCU, Florin, Enciclopedia exilului literar românesc: 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, Editura Compania, Bucureşti, 2003.
MOSCOVICI,Serge, Cronica anilor risipiţi: povestire autobiografică, traducere de Magda Jeanrenaud, Editura Polirom, Iaşi, 1999.

Site-uri internet

< Înapoi